EvenimentNoutățiPATRIARHUL

Patriarhul României: Pelerinajul de Florii ne amintește că suntem trecători

167views

Sute de clerici și credincioși au participat sâmbătă după-amiază la tradiționala procesiune de Florii din București. Evenimentul a debutat la Mănăstirea Radu Vodă și a avut ca punct final Catedrala Patriarhală.

Pelerinii conduși de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul au fost întâmpinați pe Dealul Patriarhiei de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. A avut loc sfințirea icoanei Intrării Domnului în Ierusalim, binecuvântarea credincioșilor cu Agheasmă, după care Patriarhul Daniel s-a adresat mulțimii.

„Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, în care am intrat deodată cu Vecernia, este o sărbătoare frumoasă și plină de înțelesuri duhovnicești”, a spus Preafericirea Sa.


Patriarhul României a ales să prezinte cinci din multitudinea de sensuri ale pelerinajului de Florii:

  1. „Pelerinajul de Florii este o prevestire a Sfintelor Paști și mărturisire a lui Hristos Biruitorul morții”.
  2. „Pelerinajul de Florii este procesiune în comuniune și adunare în mișcare: de la o biserică se începe și la o biserică se încheie”.
  3. „Pelerinajul de Florii este binecuvântare pentru cetate și simbol al prieteniei oamenilor cu Hristos, pentru că Hristos Domnul a înviat pe prietenul său Lazăr din Betania care murise cu patru zile înainte”.
  4. „Pelerinajul de Florii ne arată că florile credinței și luminile virtuților adunate în suflet prin post, rugăciune, pocăință, spovedanie și împărtășire mai deasă în timpul Postului Sfintelor Paști, simbolizate prin ramurile de finic și de salcie, sunt oferite lui Hristos ca semn al iubirii noastre, ca răspuns la iubirea Lui”.
  5. „Pelerinajul de Florii ne ajută să ne gândim la sensul ultim al vieții noastre: trecerea prin cetate de la o biserică la altă biserică este trecerea credinciosului spre cetatea cerească netrecătoare, spre Ierusalimul ceresc despre care vorbește Cartea Apocalipsei în capitolul 21, arătând că este ‹ca o mireasă frumos împodobită și acolo nu va mai fi nici lună nici soare căci Domnul cu slava Sa luminează cetatea›”.

Pelerinajul de Florii ne amintește că suntem trecători

Patriarhul a insistat apoi asupra unuia dintre sensuri: pelerinajul ne amintește că suntem trecători prin această lume.

„Pelerinajul – ca și cuvântul ‹Paște›, care înseamnă ‹trecere› – ne spun că suntem trecători, călători pe acest pământ, după cum precizează și Sf. Ap. Pavel, zicând că ‹noi nu avem cetate stătătoare aici pe pământ, ci căutăm cetatea care va să fie›, adică cetatea cerească”, a spus Patriarhul Daniel.

„Deci, trecem prin cetate și trecem prin viață; și ceea ce purtăm noi în mâini și în suflet este ceea ce am moștenit de la înaintași sau am adunat prin rugăciuni și osteneli. Aceea este lumina cea netrecătoare pe care o ducem în cetatea cerească: lumina adunată în suflet prin rugăciune, pocăință și fapte bune”, a subliniat Părintele Patriarh.

La final, Preafericirea Sa a mulțumit tuturor celor implicați la buna desfășurare a pelerinajului organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor.

Evenimentul a fost transmis live de Trinitas TV.

Mai multe imagini de la Pelerinajul de Florii, vor fi disponibile în curând, în Secțiunea Galerii Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene