EvenimentNoutăți

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat și în biserica noastră

262views

De Ziua Culturii Naționale, Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat și în biserica noastră printr-o slujbă de pomenire.

În data de 15 ianuarie se împlinesc 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, poetul național al României.

Părintele paroh a vorbit la final despre poetul nepereche, subliniind faptul că Mihai Eminescu ne prezintă cele mai profunde versuri care evidențiază în cel mai desăvârșit mod frumusețea limbii române.

Poetul ne adună an de an, fie în ziua de pomenire a nașterii sale, precum în ziua adormirii sale în Domnul, sub cea mai înaltă formă de cinstire, și anume, în rugăciune.

***

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, a fost considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A fost activ în societatea Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902.

Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice în data de 15 iunie 1889. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.