EvenimentNoutăți

Îndrumări pentru participanții la sfințirea picturii Catedralei Naționale

Marele eveniment al sfințirii picturii Catedralei Naționale din București se apropie de împlinire. În zona esplanadei monumentalului lăcaș de rugăciune, a avut loc astăzi, 22 octombrie, o conferință de presă susținută de părintele Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator la Biroul de presă și relații publice al Patriarhiei Române, precum și de reprezentanți ai instituțiilor de ordine publică implicate în buna organizare a evenimentului istoric.

În zona intrării în perimetrul Catedralei Mântuirii Neamului, pe esplanadă, a avut loc conferința de presă la care au participat, pe lângă reprezentantul Patriarhiei Române, și maior Ana Maria Burchi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române; comisar‑șef Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române; și locotenent Ana Covașniuc, ofițer Relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București‑Ilfov.

În deschiderea conferinței de presă, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi a vorbit despre programul evenimentelor dedicate sfințirii picturii Catedralei Naționale.

„Slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale va începe duminică, 26 octombrie, la ora 10:30 și va dura până la ora 12:30. La această slujbă vor participa un sobor extins de ierarhi, 65 la număr, 70 de preoți și 12 diaconi. Accesul persoanelor în perimetru, invitați oficiali și grupuri organizate din eparhii exclusiv, se va face începând cu ora 7:00. Astfel, în Catedrala Națională, în interior, vor fi 2.500 de invitați oficiali, la care se vor adăuga 8.000 de credincioși în grupuri organizate din eparhii, care vor participa la slujbă din perimetrul esplanadei sau al piațetei care se află în fața Catedralei Naționale. Persoanele care nu fac parte din lista invitaților oficiali sau din lista grupurilor organizate din eparhii de pelerini vor putea participa la slujbă din exteriorul amplasamentului, de dincolo de gardul Catedralei Naționale. De asemenea, subliniem și faptul că după săvârșirea slujbei de sfințire, se va organiza un rând pentru închinarea în Sfântul Altar. Mai întâi se vor închina invitații oficiali din interior, apoi cei care fac parte din grupurile organizate de pelerini din eparhii, care se află în spațiul esplanadei Catedralei Naționale. Facem un apel pentru toți credincioșii care se vor afla în exteriorul Catedralei Naționale, dincolo de gardul împrejmuitor al acesteia: ei vor putea să se așeze la rândul de închinare în Sfântul Altar de la ora 20:00, în cursul zilei de 26 octombrie, însă Catedrala Națională va fi deschisă zi și noapte până la data de 31 octombrie”, a spus părintele consilier patriarhal.

În continuare, maior Ana Maria Burchi a vorbit despre suplimentarea forțelor de ordine în vederea bunei organizări a evenimentului.

„Pentru ca evenimentul sfințirii picturii Catedralei Naționale să se desfășoare într‑un mediu de ordine și liniște, Jandarmeria Română a dispus suplimentarea forțelor de ordine pentru asigurarea măsurilor specifice. Astfel, încă de sâmbătă, 25 octombrie, Jandarmeria Capitalei va institui dispozitive pentru ordinea publică, precum și culoare speciale pentru acces, menite să asigure buna desfășurare a întregului eveniment. De asemenea, duminică, încă de la ora 6:00, peste 800 de jandarmi se vor afla în dispozitivele de ordine, dispuși în punctele-cheie pentru a oferi oamenilor îndrumările necesare. Este important de menționat faptul că vor exista trei puncte de acces pentru toți participanții: intrarea principală, de lângă Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, precum și cele două intrări din strada Izvor”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Comisar‑șef Bogdan Ghebaur a vorbit despre implicarea Poliției Române în vederea fluidizării traficului auto din Capitală. „Începând cu data de 26 octombrie, ora 00:00, până la ora 22:00, vor fi impuse restricții de trafic în tot perimetrul Catedralei Naționale, respectiv pe străzile care înconjoară Catedrala, străzi adiacente sau cele care converg spre lăcașul de cult. De asemenea, dacă situația o va impune, polițiștii brigăzii rutiere vor lua alte măsuri de restricționare, care vor fi comunicate în timp util. Totodată, polițiștii de la ordine publică vor fi atenți în zona evenimentului, dispuși în puncte-cheie și disponibili pentru a oferi sprijin pentru a participa la acest eveniment. De asemenea, în toată perioada ulterioară evenimentului, polițiștii vor fi prezenți în zonă pentru a asigura ordinea publică, fluidizarea traficului, iar în acest context, Poliția Română recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren, pelerinilor să aibă grijă de copiii pe care îi însoțesc sau de persoanele în vârstă, de bunurile lor, și să sesizeze orice polițist în cazul în care aceștia vor avea nevoie”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române.

La final, locotenent Ana Covașniuc a vorbit despre implicarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în ziua evenimentului.

„În contextul manifestărilor religioase prilejuite de sfințirea picturii Catedralei Naționale, pompierii IGSU București‑Ilfov, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi prezenți la misiune, asigurând desfășurarea acestui eveniment în condiții de siguranță. Premergător, cadre de specialitate au desfășurat activități de verificare și control, precum și de îndrumare a personalului clerical privind modul de organizare și desfășurare în condiții de siguranță a evenimentului. Având în vedere numărul mare de credincioși și pelerini estimat, precum și condițiile meteorologice specifice acestei perioade, măsurile de siguranță personală și colectivă devin esențiale”, a spus ofițerul de relații publice din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București‑Ilfov.

Sursa: ziarullumina.ro

Citeşte mai multe despre:   Catedrala Națională  –   CMN  –   Biroul de presă al Patriarhiei Române  –   Jandarmeria Romana