Ziua Femeii din perspectivă pro-viață: Ipostaze ale maternității

De Ziua Femeii, am invitat câteva mame cu experiență semnificativă din perspectiva pro-viață să ne împărtășească viziunea lor despre maternitate și despre importanța fiecărui copil conceput prin darul lui Dumnezeu și prin iubirea părinților.

Fiecare invitată a răspuns la următoarele întrebări: 1. De ce fiecare viață și fiecare copil contează? și, în acest sens: 2. De ce este important Marșul pentru viață?

Redăm mai jos răspunsurile lor.

---

Iustina Irimia, mama unei fetițe adoptate: „Viața este darul lui Dumnezeu. Și adopția este un dar”

1. „Am primit în sânul familiei noastre o minune”

Viața este darul lui Dumnezeu; acolo unde apare viața, ea trebuie protejată, prețuită și înflorită, de aceea e important ca fiecare viață să vină pe lume, pentru a-și căuta și împlini menirea.

În cazul adopției, consider că este o situație de câștig pe ambele părți – copilul adoptabil, care din anumite motive nu are un cadru familial pentru dezvoltare, își poate găsi sprijin, afecțiune, ghidare și iubire în interiorul unei familii, iar persoana sau familia adoptatoare își pot împlini viața prin creșterea, educarea, sprijinirea și acordarea de afecțiune și iubire celor pe care îi primesc în viața lor.

Pot spune, așadar, că și adopția este un dar. Cel puțin așa am simțit eu și soțul meu atunci când am făcut acest pas. Am primit în sânul familiei noastre o minune, dăruită de Dumnezeu, prin mijlocirea Sfinților Săi, care ne-a împlinit viața din toate punctele de vedere.

2. „Cred că Marșul pentru viață se poate gândi și în cheia adopției”

Marșul pentru viață este o activitate care aduce în atenția tuturor importanța vieții, a nașterii, a copiilor, a părinților, a familiei, iar adopția este un mod împlinitor pentru cei care o trăiesc.

Cred că Marșul pentru viață se poate gândi și în cheia adopției, întrucât mamele care aleg viața pentru copiii lor, chiar dacă nu îi vor putea crește, măcar le oferă șansa de a trăi și de a fi îngrijiți, sprijiniți, educați și iubiți de cei care doresc adopția.

---

Iulia Țoța, mamă a șapte copii: „Dumnezeu mi i-a împrumutat ca să mă crească pe mine”

1. „Fiecare copil m-a dezvoltat și mai mult”

De câte ori spun că am șapte copii, mi se spune: „Ce curajoasă!” și întotdeauna răspund, fără falsă modestie, că nu sunt curajoasă. Mie îmi este frică și când tună afară, îmi este teamă și când pleacă copiii către diferite experiențe, contexte pe care nu le am în control, îmi este teamă de o mie de lucruri care ar putea să se întâmple dar…evident că nu se întâmplă!

Deci, a avea șapte copii nu are legătură cu curajul, ci cu credința că Dumnezeu are cu siguranță grijă de noi și știe ce face cu mine. Am însă curajul să recunosc că nu am știut să primesc cu bucurie toate sarcinile și au fost momente dificile cu majoritatea dintre ele. Am putut trece peste toate încercările și slăbiciunile mele, pentru că îl am alături pe soțul meu. Copiii sunt ceea ce sunt, pentru că tatăl lor a fost implicat 100% alături de mine în creșterea și educația lor.

Copiii mei sunt cei care mi-au dat valoare. Acum, de câte ori trebuie să mă prezint, indiferent de contextul profesional în care mă aflu, încep cu: „Mă numesc Iulia și am șapte copii”. Datorită lor sunt ceea ce sunt, datorită lor viața mea este ceea ce este.

Fiecare sarcină, fiecare naștere, fiecare copil în parte m-a dezvoltat și mai mult, am învățat și mai mult. Acum am ceva de spus, am încredere în mine, în ceea ce pot face și în faptul că pot contribui la rândul meu. Și vreau să fac asta. Nu știu, poate sună egoist pentru unii, însă pot spune că asta nu mă deranjează.

Fiecare din cei șapte copii m-a construit, m-a făcut mai puternică, mi-a deschis alte și alte orizonturi, aș putea vorbi ore întregi despre asta. Dumnezeu mi i-a împrumutat ca să mă crească pe mine.

2. „Copiii mei au participat la Marșul pentru viață de când erau încă în burtică”

La un atelier de scriere creativă, doamna profesoară le-a dat copiilor o fotografie care arăta o femeie cu o valiză și cu multe baloane în jurul ei și i-a rugat să scrie și să vorbească despre ceea ce văd în fotografie.

Una dintre fetițele mele, Ruxandra, care avea 6 sau 7 ani pe atunci, a răspuns ceva de genul: „Doamna trebuia să plece din București, dar, înainte de  a pleca la gară, a vrut să participe la Marșul pentru viață”.

Copiii mei au participat la acest Marș de când se știu pe lumea asta, fie că erau în burtică, în căruț, în brațe, pe role, pe biciclete sau trotinete. Nu cred că am ratat vreun marș.

Atunci când au fost variantele online, Costin (student fiind, dar și după ce a terminat Dreptul) avea intervenții online în programul evenimentului și eram atât de mândri de cuvântul lui pro-viață. Aducea niște argumente incredibile, perspective la care nu mă gândisem niciodată.

Datorită acestor Marșuri, una dintre fiicele mele, care avea pe atunci 13-14 ani, a avut curajul să-și afirme cu putere și curaj opinia vis-à-vis de avort, chiar dacă asta a însemnat să se certe cu unele colege de clasă, care erau înverșunate pro-avort. Abia după câțiva ani, una dintre colege a venit la ea și i-a spus că s-a schimbat și că ea, dacă ar rămâne însărcinată, nu ar mai avorta.

Concluzia este că DA, acest Marș poate ajuta, poate construi convingeri.

Da, la început, pentru cei mici, Marșul pentru viață poate însemna multe baloane, mai târziu revederea cu mulți prieteni pe care nu îi vedem prea des, joaca în Parcul Tineretului (pentru participanții la Marșul de la București), spectacolul din parc, fiecare se încarcă așa cum poate și înțelege din experiența acestui Marș.

Însă, cu siguranță, sunt semințe atât de importante, pe care le sădim în convingerile lor, cu care cresc și se maturizează și formăm conștiințe. Da, cuvântul Marșului trebuie afirmat clar, răspicat și articulat. Dacă îl diluăm, mesajul nu mai construiește, ci poate arunca în confuzie.

---

 

Luminița Miron, mamă de copil special: „Nu noi am ales, ci noi am fost cei aleși să dăm viață”

1. „Fiica mea cu Sindrom Down este copilul pe care și l-ar dori orice părinte”

Fiecare ființă are drept la viață! Începând din primele clipe ale formării, chiar din viața – vedeți, chiar așa se numește – intrauterină, acolo se formează ceva! Se „formează”, preluând ce avem mai bun în noi, dar și defecte.

Și atunci  ce drept avem noi să hotărâm dacă DA sau NU? Este VIAȚA căreia îi dăm noi VIAȚĂ! Și ea, viața cea nouă, perfectă sau mai puțin perfectă, va crește, se va forma. Iar noi nu avem altă menire decât de a o OCROTI! Copiii noștri trebuie să crească și să se formeze conform personalității lor!

Lumea noastră este formată din toți – campioni, oameni de știință, artiști etc – unii mai înzestrați, alții mai puțin. Iar o persoană „specială” (înainte erau alți termeni mai duri – „handicapată”, „cu dizabilități”) este o persoană obișnuită care are nevoie de dragoste, de înțelegere, de încredere – poate ceva mai mult decât altcineva.

Dar câtă dragoste, iubire, alinare, bunătate, poate oferi! Fiica mea, Anca, are Sindromul Down! Nu este o boală, „nu se ia”! Dar este copilul pe care și l-ar dori orice părinte! Caldă, iubitoare, atentă cu cei din jur, politicoasă. Are numai calități!

Și atunci? Ce drept avem noi să le negăm existența? Am fi mai perfecți fără ei? Dați-mi voie să vă asigur că NU și să vă rog să vă gândiți de două ori atunci când vreți să alegeți! Noi am fost „cei aleși”! Ei… au dreptul să trăiască!

2. Marșul pentru viață trebuie să continue

Marșul trebuie să continue, pentru ca toți să fim conștienți de importanța, de nevoile vieților de lângă noi! O viață, asemenea unei plante, are nevoie de multe lucruri pentru a se dezvolta!

Și atunci trebuie să fim uniți, să ascultăm de cel de lângă noi, să încercăm să fim mai buni, mai empatici.

Prinși de grijile și activitățile zilnice, uităm de multe ori de cel de lângă noi. Poate acest marș ne mai amintește că avem nevoie și de altcineva, că mai are și altcineva nevoie de noi. Doar așa VIAȚA va continua și, dacă ne stă în putere să o facem, atunci să încercăm!

---

Cosmina Dragomir, mamă a cinci copii: „Prin porii pruncului se simte respirația lui Dumnezeu”

1. „Când te-ai îndrăgostit, te-ai problematizat de ce?”

De ce fiecare viață și fiecare copil contează? Această întrebare – știm noi două, cât și întreaga lume a noastră – nu ar trebui să existe, sau să fie rostită vreodată. Pentru că, în esența ei, este o blasfemie. Ea este sinonimă cu: „Oare de ce Dumnezeu ar trebui să existe?” Sau cu: „De ce Dumnezeu contează?”

Îți vine să contraataci cu: „Cine ești dumneata, să-ți permiți să întrebi așa ceva?!” Cine ajunge să și-o pună, nu e mamă, e robot care contorizează sau monitorizează viața altora.

Noi, mamele, nu ne interogăm niciodată astfel. Ne este foarte clar că în fiecare om sălășluiește divinul, pe lângă promisiunea unei valori unice viitoare pe care fiecare prunc o aduce pe pământ.

Nu contează numărul de copii, pentru că el nu ar trebui să fie în nicio cultură un scop în sine (tocmai ca să nu diminueze miracolul, esențial). Noi doar ne dorim, visăm, ne rugăm să avem pruncul din noi la vremea hărăzită în brațe, să-l vedem sănătos și purtând lumină.

Dacă te întrebi de ce, deja ești ilogic în inima ta. Când te-ai îndrăgostit, te-ai problematizat de ce?

Ei bine, ca mamă (repet, putea să fie vorba de un singur copil) pot doar să vă confirm că prin porii pielii pruncului meu se aude, se simte, încălzește, parfumează …respirația lui Dumnezeu pâlpâind din centrul ființei lui micuțe.

Cel mai bine fenomenul acesta se percepe când l-ai pus la somn.

2. Marșul pentru viață al mamelor se petrece în fiecare zi: E viața însăși

Pentru conștientizare. Se face (din nou, ca la prima întrebare) să audă, cumva, ceilalți. E o formă de organizare. Precum tradiția și ritualurile, care conservă o idee și o expun într-o formă exterioară.

Vreți să vă spun care este Marșul pentru viață, altfel? Cel real, zic, marșul oricărei mame din lumea asta, din toate epocile istorice și din toate paradigmele confesionale?… Vă spun acum. Nu am ajuns în viața mea să particip la un marș pentru viață procedural, pentru că pur și simplu, Marșul pentru viață în care eram implicată nu m-a lăsat.

Marșul mamelor pentru viață se petrece în fiecare zi din cele nouă de sarcină și în fiecare zi din anii care urmează, până li se desprind puii de ele.

Lumea aceasta este astfel concepută încât, în timp ce bărbații le contemplă femeilor frumusețea, darurile, privilegiul de a avea copii, în timp ce se mândresc că au urmași de la ele, în timp ce muncesc având dreptul constituțional să se concentreze pe munca și cariera lor, în timp ce se văicăresc de responsabilitățile lor copleșitoare de bărbați sau își afișează, eventual, ca reper în acest contrast, puterea lor de bărbați, ele, mamele, tac și continuă. Sunt angajate în MARȘUL PENTRU VIAȚĂ.

Adică fac toate ale bărbaților purtând Viața în ele și în același timp mărșăluind. În fiecare secundă. Dimineața, în frig, alergând după tramvai să ajungă la serviciu, grăbindu-se din seriozitate, la locul de muncă, din profesionalism, apoi la piață, împingând coșul de cumpărături în timp ce țin alți copii de mână, acasă, în timp ce gătesc și fac tot menajul în reproșurile familiei, că, normal, nu e niciodată perfect. Plus în concediul cel-fără-de-odihnă, încărcate de bagajele copiilor și supraveghindu-i.

Chiar și duminica, la Liturghie, ele aleargă, pentru că mereu au întârziat, deși se trezesc primele din casă, în cazul fericit în care chiar mai și dorm. Bunicile și străbunicele noastre o făceau semănând, secerând și legând snopi, scoțând și cărând apă de la fântână. Cârpind pereții caselor și văruind, scuturând covoarele, spălând rufele la mână. Mamele o făceau în uzină. Noi, la catedră sau aplecate peste hârtii și computere, eu alerg noaptea, scriind manuale, în fine, nu e important.

Dacă n-ar face asta, mamele nu ar putea să întrețină viața. Așa că nu se opresc. Acesta este marșul pentru viață: întâi luptând cu grețurile, cu vertijul, cu anemia, cu lipsurile care se oglindesc în piele, unghii, păr, dinți, siluetă, apoi cu durerea de oase, de spate, apoi cu contracțiile.

Dar ele se grăbesc. Pentru viața din ele. Fug așteptând, înțelegeți?

Uneori, acest marș este leșin, alteori târâș, alteori este în genunchi, alteori agățat de bara de susținere în autobuz, unde nimeni, absolut nimeni nu se ridică din Iphone ca să te vadă și să-ți dea locul.

Alteori marșul este goană, galop, alteori este înțepenire într-un scaun care te torturează opt ore sau stat în picioare până te scurgi prin podea de durere la cozi.

Și o facem, firesc. Fără a ne chestiona de ce. Pentru Viață, pentru Bucurie, pentru ceea ce urmează să primești și să așezi în brațele soțului tău, pentru minunea în care urmează să-ți cufunzi ochii extenuați, pentru ”El” care respiră prin porii ”lui” în somn.

Adevăratul Marș pentru Viață este, iată, să fugi așteptând.

---

Roxana Afloarei, mamă de copil în cer: Alegerea de a naște un copil este o asumare a schimbării vieții

1. „Am simțit bucuria vieții în fiecare clipă din sarcină și din cele 3 zile în care l-am avut pe Teodor cu noi”

Fiecare copil vine la „pachet” cu bucurii și provocări, indiferent dacă provocările au un diagnostic sau nu. Copilul schimbă viața mamei (în primul rând) total. Încă din pântece. Nu există femeie care să uite experiența unei sarcini. Chiar dacă este dusă până la capăt sau nu.

Alegerea de a naște un copil nu este de fapt o alegere asupra propriului corp, ci este o asumare a schimbării vieții. În momentul în care am aflat că Teodor, fiind încă în pântecele meu, are un risc crescut de Sindrom Down, am ales să ne asumăm această viață ca părinți a unui copil special.

Rolul părintelui este de a sprijini copilul să devină cea mai bună variantă a sa pe Pământ. De a-l îngriji, de a-i oferi toate condițiile de dezvoltare.

Gândirea de tipul „corpul meu, alegerea mea” o asociez în mintea mea cu mentalitatea părinților agresivi care își motivează comportamentul prin replica „eu te fac, eu te omor”.

Eu am simțit în fiecare moment din sarcină și din cele 3 zile în care l-am avut pe Teodor cu noi, bucuria vieții. Am luat atât de multe lecții de la el în acest puțin timp petrecut fizic împreună, încât nu pot să fiu decât recunoscătoare pentru binecuvântarea de a-l avea.

În momentul în care vom conștientiza că nu depinde 100% de noi, femeie și bărbat, minunea nașterii de prunci, vom înțelege că fiecare viață este un dar și fiecare copil vine pe această lume cu o misiune. Chiar dacă își împlinesc misiunea în trei zile, cum a fost cazul lui Teodor, sau în 80, 90 de ani, în alte cazuri.

2. Marșul pentru viață este o invitație la comuniune

Marșul pentru viață, așa cum îl văd eu, este o invitație pentru viitorii părinți, femei și bărbați, la comuniune.

Orice femeie însărcinată merită să fie sprijinită. Să nu ia decizii fundamentate pe frică: că va fi dată afară, că rămâne fără partener, că nu are ce să ofere material copilului, că nu mai are șanse la o carieră frumoasă, că este singură.

De asemenea, orice bărbat merită să știe că există o comunitate de tați care luptă pentru familiile lor și pe care se pot sprijini.

---

Georgeta Bucur, Președinta Asociației Down Plus București și mamă de copil special: „Dumnezeu ne trimite pe toți cu o misiune pe pământ”

1. Fiecare copil este un om cu misiune proprie

Contează fiecare copil, fiecare copil special, fiecare viață. Dumnezeu ne trimite pe toți cu o misiune pe pământ. Putem îndeplini multe, dar nu avem dreptul sa judecăm.

În acest context, cred că oamenii ar trebui să fie mai permisivi.

2. A ocroti fiecare viață

Marșul pentru viață, așa cum spune denumirea, militează pentru a ocroti fiecare viață.

---

Marșul pentru viață are loc anul acesta în 25 martie, de Buna Vestire, când Mântuitorul Iisus Hristos se zămislește în pântecele Maicii Domnului. Aceasta arată valoarea inestimabilă a fiecărei vieți umane, create în conlucrare de Dumnezeu și de om.

Evenimentul va reprezenta încununarea Lunii pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață”, care a început în data de 1 martie. Luna și Marșul pentru viață sunt organizate în numeroase localități din România și Republica Moldova.

Organizatorii locali sunt independenți unii de alții și fiecare își asumă responsabilitatea atât pentru activitățile organizate în Luna pentru viață, cât și pentru mesajul transmis în cadrul acestora.

Revendicările Marșului pentru viață le găsești aici.

Vezi și:

• Cosmina Dragomir: Copilăria este perioada când îl porți în tine pe Dumnezeu intact
• A început Luna pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață”. Programul de la București

Foto credit: Arhiva personală a Cosminei Dragomir
sursa: Basilica.ro