Noutăți

Depunerea jurământului de credință a noilor membri ai Consiliului Parohial al Bisericii Oborul Nou pentru Mandatul 2026–2030

Duminică, 18 ianuarie 2026, în Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” și “Adormirea Maicii Domnului” – Oborul Nou, în conformitate cu prevederile Statutului de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, după alegerea noilor membri ai Consiliului Parohial de către Adunarea Parohială Electorală, aceștia au depus jurământul de credință imediat după săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.

Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru de profundă solemnitate, în prezența părintelui paroh, a preoților slujitori, a cântăreților parohiei și a membrilor Adunării Parohiale, marcând începutul unei noi etape de slujire, responsabilitate și implicare în viața comunității noastre.

Mesajul părintelui paroh

La final, părintele paroh i-a felicitat pe cei aleși, îndemnându-i să-și împlinească această chemare cu credință, jertfelnicie și dragoste față de Biserică.

Cu acest prilej, părintele a subliniat faptul că orice lucrare la care ne cheamă Biserica reprezintă nu doar o onoare, ci și o cruce purtată cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu.

Recunoașterea activității și implicării membrilor consiliului parohial din mandatul 2022 -2026

În cadrul evenimentului, domnul epitrop Ioan Aniculoiesei a fost onorat cu o diplomă de recunoștință și o icoană, părintele paroh Alexandru Mirel Lăudat exprimând mulțumiri și vorbind celor prezenți despre implicarea deosebită a domnului epitrop în viața bisericii, dedicându-și timpul și energia fără rezerve.


De asemenea, aceeași diplomă și câte o icoană au fost oferite și consilierilor care și-au încheiat mandatele: dl. Hagiu Emil, dl. Hâncu Dumitru Marius, dl. Bălan Vasile, dl. Șerban Adrian, dl. Cuciuc Mihai și dl. Hristodorescu Constantin, consilieri implicați cu devotament în viața parohiei. Părintele paroh le-a exprimat alesa prețuire, vorbind celor prezenți despre contribuția fiecăruia în parte.


Prima ședință a noului Consiliu parohial

După depunerea jurământului, a avut loc prima ședință a noului Consiliu Parohial, în cadrul căreia au fost desemnați și votați noii epitropi ai parohiei.



Rugăciune pentru slujire rodnică

Ne rugăm ca Dumnezeu să dăruiască tuturor putere, înțelepciune și binecuvântare, pentru o slujire rodnică și bineplăcută Lui, spre folosul Bisericii și al credincioșilor.