EvenimentNoutăți

Parohia Oborul Nou a organizat o nouă acțiune filantropică la Parohia Merii Petchii, județul Ilfov

Astăzi, 8 aprilie 2026, în spiritul solidarității creștine și al pregătirii pentru sărbătoarea Învierii Domnului, Parohia Oborul Nou a desfășurat o acțiune filantropică la Parohia Merii Petchii, unde slujește ca preot paroh părintele Alexandru Ciausu, fost cântăreț al parohiei noastre.

Cu acest prilej, au fost oferite ajutoare alimentare pentru masa de Paște, în valoare de peste 14.000 de lei, provenite din donațiile credincioșilor. Darurile au fost pregătite cu dragoste și responsabilitate, fiind destinate persoanelor și familiilor aflate în dificultate.

Majoritatea beneficiarilor au fost copilași proveniți din familii sărace sau numeroase, iar cei mici, împreună cu părinții lor, au primit cu multă bucurie darurile oferite, acestea aducând lumină și speranță în sufletele lor în preajma sărbătorii.

În debutul întâlnirii, părintele Alexandru Ciausu a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind importanța milosteniei și a comuniunii în viața creștină. De asemenea, părintele Alexandru Mirel Lăudat a rostit o rugăciune de binecuvântare și de mulțumire pentru toți cei implicați și pentru roadele acestei lucrări.


În ultima perioadă, parohia noastră a sprijinit și activitatea Parohiei Merii Petchii prin oferirea de odoare sfinte necesare pentru altar și biserică, traverse, precum și alte daruri de folos, contribuind astfel la înfrumusețarea și buna desfășurare a vieții liturgice.

Acțiunea se înscrie în șirul activităților filantropice și misionare dedicate sprijinirii aproapelui, aducând alinare și bucurie celor încercați, în pragul marii sărbători a Învierii.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit prin donații și implicare, rugându-ne ca Dumnezeu să le răsplătească dragostea și generozitatea cu sănătate și binecuvântare.